D.

Sunt zile, poate că și nopți în care mă gândesc, uitându-mă în sufletul meu, că sunt un om pe care cel puțin iubirea l-a încercat de multe ori. Ea, iubirea, m-a chinuit mult timp, deși ar fi trebuit să îmi umple inima de extaz. Este adevărat însă și că dacă nu iubești și nu suferi, nu simți că trăiești.
În ultimul timp mă tot gândesc la modul în care am dat peste un om care mi-a schimbat cu totul viața. El din prima clipă a știut că mă vrea și că e dispus să facă orice pentru a fi cu el. Primul pas a fost distanța pe care a parcurs-o pentru a mă întâlni pentru prima dată. Inima îmi era însângerată pe vremea aceea, dar am acceptat să ne vedem dintr-un motiv banal și anume acela că mă simțeam singură și chiar aveam nevoie să ies din casă în acea zi.
La 5 minute după ce a coborât din tren și m-a zărit, mi-a spus simplu și hotărât, luându-mă de mână: ”Ți-am zis că pentru tine am venit și vreau să fii iubita mea!”. M-am speriat, mi-am tras mâna dintr-a lui și în secunda următoare mi-am zis în sinea mea că tipul ăsta are zero șanse să fiu cu el.
Acum suntem fericiți împreună, l-am ales pe el (prima dată cu rațiunea, apoi și cu sufletul) și nu aș renunța la el pentru nimeni altcineva. Este îngerul meu păzitor, prietenul meu, iubitul meu, confidentul meu, sufletul meu întreg.
Îți mulțumesc că mi-ai întregit inima, D.!


Lifehouse - Everything
Asculta mai multe audio Muzica

Suflete

Dishwalla - Somewhere in the middle
Sunt suflete pure, cinstite, sincere, pe care nu le ating lucrurile murdare. Poate că numai un copil are un așa suflet...
Sunt suflete întinate de păcate care însă și-au găsit mântuirea, au reușit să se îndrepte pe calea cea dreaptă.
Sunt suflete goale care au murit demult sau care mor încet până nu mai rămâne nimic.
Sunt suflete împietrite, pe care nici mirosul unei flori, nici briza oceanului, nici cerul senin și luminos, nici chiar atingerea dragostei nu le mai poate mișca din amorțeala înghețului.
Sunt suflete ce poartă poveri grele, oameni pentru care viața este ceva ce îi poartă doar din inerție, sunt goliți de bucuria unui nou răsărit al zilei care vine, speranța le este un cuvânt și un simțământ uitat.
Sunt suflete care ne poartă pe noi. Ele aparțin unor oameni care au fost cândva sau încă sunt parte din viața noastră.
Sunt suflete care iubesc la putere absolută și poate de multe ori poartă după ele ani de zile iubirea față de cineva care nu le împărtășește acest sentiment.
Sunt suflete ce cunosc numai tristețea și durerea, oameni ai străzii, copii abandonați de părinți, oameni fără prieteni sau familie.
Sunt suflete amare și egoiste, oameni care nu cunosc altruismul, bunătatea, dăruirea.
Sunt suflete pentru care am da totul și care ar da totul pentru noi.
Sunt suflete încercate de tot felul de stări și sentimente, suflete care s-au aflat pe marginea prăpastiei și nu găseau de ce să se agațe, care au cunoscut agonia suferinței, dar și extazul fericirii.
Și eu sunt...un suflet...

Așteptam asta de mult

Piedici și iar piedici, ghinioane, stres, nopți nenumărate în care nu aveam somn și singura mea companie era tavanul pe care îl priveam cu ochii ațintiți fără a vedea însă ceva...toate astea au trecut încet, iar acum am ajuns în punctul în care mi-am realizat câteva dintre dorințe și aspirații. Drumul până aici a fost lung și anevoios și mai ales presărat cu lucruri negative.
Mă aflu într-un loc drag inimii mele, undeva unde doar simplul fapt că mă plimb pe stradă cu căștile în urechi, ascultând muzica mea preferată, îmi dă aripi. Am un sentiment atât de plin, sufletul mi-e la el acasă. Cred că momentele grele ale vieții și lupta continuă nu ne face decât să ne bucurăm inzecit atunci când am realizat ceva sau un vis arzător ni s-a împlinit. Suferința are cu siguranță și ea rolul ei, poate ne purifică pe unii din noi, așa cum poate pe alții îi împietrește. În toată învălmășeala de stări ce m-au încercat ani de zile, un singur lucru a fost constant in mintea mea: să nu mă schimb și să nu-mi pierd sufletul. Toate au o cale de ieșire, o portiță de salvare și crezând acest lucru mă ajută să-mi păstrez optimismul, pe care cam greu l-am câștigat.

...pentru că...

...mă alinți frumos,în fiecare zi
...îmi ești alături în orice moment din viața mea,fie ușor sau greu
...îți simt iubirea prin toți porii
...mă faci să zâmbesc
...îmi place aroma pielii tale
...mă privești direct în ochi,fără să te ferești
...ești speranța mea
...nu poți sta lângă mine fără să nu fii mișcat de prezența mea
...mă trezești cu mângâieri și sărutări
...nu îmi dai drumul la mână,oriunde ne-am afla
...îmi simți lipsa când nu sunt cu tine
...am siguranța că orice ar fi ești prin preajma mea
...sunt ceea ce căutai
...pe TINE te-am ales.

Liniște...

În sfârșit liniște,după zile,luni în care singurele clipe de calmitate erau cele în care reușeam să adorm,asta numai dacă mă oboseam la maxim.Toamna a venit încet și se pare că și-a luat în serios rolul.Cerul cu nori gri ce plutesc în neștire și picăturile de apă care acum cad mai des au adus cu ele împlinirea unui an de zile în care am trăit poate una din cele mai proaste si negre perioade din viața mea.Însă cum după rău vine și bine,totul a început să se așeze și un val de liniște mă cuprinde încetișor.

Pentru prima dată de când mă știu,m-am lăsat în voia timpului și mai ales m-am lăsat iubită.E un sentiment ciudat pentru mine,dar am descoperit că poate fi și foarte frumos.Dacă spun că sunt fericită poate e un cuvânt prea mare,dacă nu accept că totuși sunt fericită poate alung starea asta în mod inconștient,așa că spun simplu că mă simt...altfel decât eram obișnuită să fiu.Mă așteaptă un drum lung în fața mea,spre un loc unde îmi doream de foarte mult timp să ajung.Dar ce e cel mai important este că exact ceea ce căutam acum am,măreața stare de...liniște.
Pâș,pâș mă îndepărtez de tine,tristețe și îți spun adio.Pentru că acum zâmbesc :)

Licuric...:)

Eu aveam o vorbă a mea...că iubirea nu vine în timp,ori este din prima clipă acea sclipire,ori nu va fi niciodată.Uite că în viața mea a apărut cineva care mi-a întors aceste vorbe și sper din inimă să nu dispară și el.Până nu demult discutam cu el că între noi e bine,dar simțim că lipsește ceva care nu este la locul lui...Am început încet să ne descoperim unul pe celălalt,cu pași foarte mici,iar acum pot spune că am un motiv să mă trezesc dimineața mai veselă.O lacrimă a făcut diferența...o lacrimă sinceră,venită din suflet...

De multe ori subestimăm sentimentele persoanei de lângă noi și poate asta facem și cu ale noastre.Cu gândul îndreptat spre altcineva care nu merită osteneala,uităm să acordăm importanță acelui om care e chiar sub nasul nostru.
Începusem să mă cam sting încet din cauza cuiva care nu mi-a răspuns sentimentelor și eram zi de zi tristă,irascibilă și fără poftă de viață,asta deși el îmi întindea mâna lui și îmi repeta la nesfârșit că nu mă va lăsa să pic.Târziu am știut să profit de asta,dar important e că am făcut-o și acum am un zâmbet în colțul buzelor.

Pentru că știu că cineva este acolo pentru mine......licuric :)

Două trenuri...

Mă aflu la mijlocul unui drum,rătăcită în gânduri încerc să aleg încotro să îmi îndrept pașii.E ca și cum aștept un tren,dar nu știu în care să mă urc.Direcțiile sunt numai două,dar aici e misterul...către care din ele să-mi aleg destinația?Nu simt cu toată inima că trebuie să merg în niciunul din aceste două locuri,așa că pentru moment rămân suspendată undeva între,dar nu la distanțe egale...Trebuie să mă hotărăsc ce să fac,însă îmi e cam greu.E o luptă a rațiunii mele cu sufletul.Cred că numai timpul va decide învingătorul.El este stăpânul tutror lucrurilor.